icon
Contact pe WhatsApp

Cum se obtine dosarul de prosumator?

Dosar de prosumator. Toate etapele de obtinere a dosarului de PROSUMATOR

PASUL 1. Mergi la Primarie. CERTIFICAT DE URBANISM.

Legea 117/2019 promulgată pe data de 20.06.2019 elimină necesitatea autorizației de construire pentru montarea panourilor fotovoltaice. Excepția se aplică doar pentru montarea panourilor pe acoperișul clădirilor, pentru montarea la sol este încă necesară obținerea autorizației. În cazul în care se aplică excepția este necesară înștiințarea prealabilă a autorităţilor administraţiei publice locale.
Procedura de înștiințare nu este clar definitivată. Până la un răspuns oficial primul drum pe care trebuie să îl faci este la primărie, unde trebuie să depui o adresă în care descrii proiectul pe care vrei să îl realizezi și din care să reiasă datele tehnice.


PASUL 2. STABILIREA SOLUȚIEI DE RACORDARE.

Documente necesare.
• Fișă/Studiu de soluție elaborat(ă) de distribuitor, 1 exemplar, în original;
• Proiect electric avizat de către distribuitor, elaborat de un electrician autorizat ANRE, 1 exemplar, în copie.


PASUL 3. AVIZ TEHNIC DE RACORDARE

Prosumatorul prezintă:
• Actul de identitate pentru persoane fizice sau copia certificatului de înregistrare fiscală pentru persoanele juridice;
• Actul de proprietate sau orice alt înscris care atestă dreptul de folosinţă asupra terenului, incintei ori clădirii în care se constituie locul de producere sau de consum
pentru care se solicită racordarea, în copie; (în cazul spaţiilor închiriate, este necesar şi acordul notarial al proprietarului pentru executarea de lucrări în instalaţiile
electrice).

Documente de la distribuitor:
• Avizul de amplasament/acord unic, în copie;
• Studiul de soluţie pentru racordarea la reţeaua electrică, dacă a fost elaborat, în original;
• Avizul tehnic de racordare obţinut anterior/certificatul de racordare în copie, când se solicită modificări la un loc de producere/consum existent;
• Cerere de prosumator și/sau chestionare (diferită în funcție de distribuitor).
De la un electrician autorizat ANRE:
• Datele tehnice şi energetice caracteristice locului de producere sau de consum al utilizatorului.


PASUL 4. CONTRACT CADRUL DE RACORDARE

De la distribuitor sunt necesare:
• Cererea utilizatorului pentru contractarea lucrărilor de către distribuitor cu un anumit proiectant/ constructor;
• Copie a avizului tehnic de racordare;
• Acordul sau promisiunea unilaterală a proprietarului/proprietarilor terenului pentru încheiarea unei convenții cu operatorul de rețea având ca obiect exercitarea de
către operatorul de rețea a drepturilor de uz și servitute asupra terenului afectat de instalația de racordare.

Prosumatorul prezintă:
• Copia actului de identitate, certificatului de înregistrare la registrul comerţului sau alte autorizaţii legale de funcţionare emise de autorităţile competente, dacă este
cazul.


PASUL 5. CONTRACTUL DE EXECUȚIE

De la distribuitor:
• Avizul tehnic de racordare, 1 copie;
• Contractul de racordare, 1 copie.

De la un electrician autorizat ANRE:
• Proiectul electric autorizat de către distribuitor, în original.


PASUL 6. PUNERE SUB TENSIUNE DE PROBĂ
După recepția punerii în funcțiune a instalației de racordare, la solicitarea utilizatorului însoțită de documentația completă, operatorul de rețea pune sub tensiune cu caracter provizoriu, pentru perioada de probe, instalațiile electrice ale utilizatorului.
Pentru punerea sub tensiune pe perioada de probe,utilizatorul adresează operatorului de rețea o cerere însoțită de urmatoarele documente:

De la un electrician autorizat ANRE este nevoie de:
• Dosarul instalației de utilizare, mai puțin documentele care atestă realizarea unor probe/încercări/ teste care se fac cu tensiune din rețeaua operatorului;
• Datele tehnice menționate în procedurile elaborate de operatorul de transport și de sistem și avizate de autoritatea competentă.

De la distribuitor și/sau electrician autorizat ANRE se obține:
• Graficul de punere în funcțiune a instalațiilor de utilizare și a receptoarelor/generatoarelor;
• Raportul privind stadiul lucrărilor de integrare a capacității energetice în sistemele de monitorizare ale operatorului de transport și de sistem și/sau ale operatorului de distribuție.
De la furnizor este nevoie de:
• Contractul de furnizare de energie electrică și, dacă este necesar conform reglementărilor în vigoare, contractul pentru transportul sau distribuția energiei electrice, încheiate pe perioadă determinată, corespunzător perioadei realizării probelor de punere în funcțiune a instalațiilor de utilizare și a receptoarelor/generatoarelor,
având ca anexă tehnică avizul tehnic de racordare.


PASUL 7. CERTIFICAT DE RACORDARE

De la executant este nevoie de:
• declarația prin care se confirmă: respectarea cerințelor din avizul tehnic de racordare, realizarea instalației de utilizare în baza proiectului tehnic verificat în condițiile legii, cu respectarea normelor tehnice în vigoare la data executării acesteia și cu îndeplinirea condițiilor care permit punerea ei sub tensiune;

Distribuitor și/sau instalator autorizat ANRE:
• documentele care confirmă efectuarea verificărilor/ probelor/ încercărilor/ testelor conform normelor în vigoare.

De la un electrician autorizat ANRE este nevoie de:
• schemă monofilară a instalației de utilizare, la nivelul necesar pentru realizarea conducerii prin dispecer, dar cel puțin la nivel de interfață cu instalația de racordare, stația de conexiuni sau tabloul general, cu precizarea protecțiilor prevăzute și a reglajelor acestora;
• schema de racordare la rețeaua de utilizare a surselor proprii, avizată de operatorul de rețea, dacă există surse proprii.


PASUL 8. CONTRACT DE VÂNZARE-CUMPĂRARE ENERGIE (DE LA FURNIZOR)

Documente necesare

• Certificat de racordare, obținut de la distribuitor, în copie.


PASUL 9. PUNEREA SUB TENSIUNE FINALĂ

Punerea sub tensiune finală a instalațiilor electrice ale utilizatorilor se face, în termen de 10 zile, de către operatorul de rețea după emiterea certificatului de racordare şi încheierea de către utilizator a contractului pentru transportul, distribuția şi/ sau furnizarea energiei electrice, cu respectarea normelor în vigoare.

Documente necesare:

• Contract de vânzare-cumpărare, în copie, obținut de la furnizor;
• Certificat de racordare, în copie, obținut de la distribuitor.